Sfântul Mina este prăznuit de ortodocşi pe 11 noiembrie, iar romano-catolicii îl serbează pe 24 noiembrie.
Sfântul Mina este de origine egipteană. S-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. A trăit în timpul impăraţilor romani Diocleţian şi Maximian. Rămâne orfan pe când era copil. Tatăl i-a murit cand avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani dupa acesta.
Sfântul Mina leapadă haina de ostaş şi îmbracă haina pustincului.
Sfântul Mina ajunge în armata imperială, însă, la 23 februarie 303, când Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, părăseşte armata şi se retrage în deşert, dedicându-se vieţii ascetice. După puţin timp, Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni.
În vremea petrecută în pustiu l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul care i-a spus: “Ce cauţi Mina, de unul singur, între cer şi pământ? Locul tău este printre oameni, ca aceştia sa ia aminte la cuvintele şi faptele tale. Daca ai schimbat o haină de ostaş cu alta, atunci sfârşeşte pe câmpul de luptă, ca sa înviezi ca un învingător fără sabie”.
Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbatori păgâne, marturiseşte fără ezitare că este creştin. Este luat de soldaţi şi dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat să se lepede de credinţă în Hristos, i s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi capul.
Sfântul Mina este sfântul care îi ocroteşte pe păgubiţi, se arată grabnic ajutător celor nedreptătiţi în procese şi celor ce au pierdut ceva sau au fost inşelaţi.
Oraşul Sfântului Mina
Potrivit tradiţiei, trupul sfântului a fost luat de sora sa, şi împreună cu câţiva soldaţi l-au dus la Alexandria pentru a fi pus într-o biserică. In momentul în care persecuţia împotriva creştinilor a încetat, un înger i s-a arătat Patriarhului Atanasie al Alexandriei, spunându-i sa ia trupul Sfântului Mina şi să-l duca în Deşertul de Vest. La câţiva kilometri de Alexandria, la marginea Lacului Mariut, cămila care ducea trupul Sfântului nu a mai vrut să se mişte, chiar dacă a fost forţată de creştini să meargă mai departe. Au interpretat acest lucru ca pe un semn de la Dumnezeu şi au îngropat trupului Sfantului Mina în acel loc.
Multă vreme nu s-a ştiut nimic de trupul Sfântului Mina, până când locul în care a fost înmormântat a dăruit vindecare în mod miraculos unui pastor şi turmei sale bolnave. Din Sinaxarul etopian aflăm: “Si Dumnezeu a vrut să arate locul trupului Sfântului Mina. Si era în acel deşert un anume păstor, şi într-o zi o oaie care suferea de boala scabiei s-a dus în acel loc şi s-a scufundat în apa micului izvor din apropierea locului şi s-a rostogolit prin el şi s-a vindecat pe loc. Si cand păstorul a vazut lucrul acesta şi a înţeles miracolul s-a minunat peste măsura. Si dupa aceea obişnuia să ia praf de pe acel altar si să-l amestece cu apa şi să îl pună pe oi şi dacă erau bolnave de scabie erau vindecate pe loc. Si obişnuia să facă asta tot timpul şi astfel îi vindeca pe toţi care veneau la el”.
Locul a devenit atât de cunoscut, încât şi fiica împăratului Constantin cel Mare a fost vindecată aici de lepră.
In urma acestei minuni, Sfântul Mina i s-a arătat în vis împăratului şi i-a descoperit că în acel loc se află înmormantat trupul său. Ca mulţumire, împăratul va construi o biserică, în care a aşezat racla cu moaştele Sfantului. Asa va lua naştere oraşul Sfântului Mina, unul din cele mai vestite locuri de pelerinaj din lume. Menţionăm că sunt cateva versiuni care îl înlocuiesc pe Constantin cu împăratul de la sfarşitul secolului al V-lea, Zeno.
Oraşul a fost distrus de arabi la mijlocul secolului al VII lea. In prezent, la aproximativ 1 km distanţă de oraşul Sfântului Mina, patriarhul copt, Chiril al VI-lea al Alexandriei, a ridicat o mănăstire în care se află spre închinare moastele Sfântului Mina.
Moaştele Sfântului Mina
Incepand din anul 1874, biserica “Sfântul Mucenic Mina” din Bucureşti păstrează fragmente din moaştele Sfântului Mina. Ele au fost aduse de la Mănăstirea “Sfantul Mina” din Egipt şi puse într-o raclă executată în anul 1941, cu sprijinul arhiereului Veniamin Pocitan.
Credincioşii se pot închina la moaştele Sfântului Mina şi în Catedrala mitropolitană din Iaşi. In această Catedrală, printre moaştele celor 32 de sfinţi, se află şi un fragment din moaştele Mucenicului Mina.
Si în Biserica “Sfantul Mina” din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente doua fragmente din moaştele Sfântului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de catre Arhiespicopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-mina-grabnic-ajutator-pentru-pagubiti-97617.html